A păruit-o pentru că i-a furat iubitul
Răfuiala între domnişoare a avut loc în centrul Devei, iar cea rămasă fără iubit s-a răzbunat cu pumnii şi picioarele pe rivală. Judecătorii au obligat-o pe agresoare să urmeze un stagiu de formare civică, pentru a o ajuta să înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a o responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor.
Altercaţia dintre cele două rivale a avut loc în faţa unui centru comercial din municipiul Deva, iar la comiterea infracţiunii, în anul 2016, agresoarea era minoră. Cazul a tărăgănat o bună bucată de timp, dat fiind faptul că inculpata nu mai era de găsit de autorităţile judiciare. În cele din urmă, tânăra a fost trimisă în judecată de procurori pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În actul de sesizare al procurorilor s-a reţinut că tânăra agresată a fost acostată de inculpată, între cele două existând o stare conflictuală anterioară, iar pe fondul tensiunii existente, cele două au început să se îmbrâncească. Mai exact, tânăra şi-a aşteptat rivala să îşi termine tura la serviciu, iar în momentul în care aceasta se îndrepta spre casă, a oprit-o şi i-a cerut explicaţii cu privire la presupusa relaţie pe care ar fi avut-o cu iubitul ei. Discuţia a degenerat şi s-a ajuns la o bătaie între cele două. Pe lângă condamnarea la urmarea unui stagiu de formare civică pe o perioadă de două luni, judecătorul de caz a mai dispus ca tânăra să urmeze şi un curs de pregătire şcolară. (M. Gânju)