Actualitate

A patra carte de publicistică a lui Nicolae Stanciu. Hunedoara, oameni şi legende

02 nicolae stanciuMircea Lepădatu

Cu aproape două luni în urmă, jurnalistul hunedorean Nicolae Stanciu (foto), care duce în cârcă aproape 50 de ani neîntrerupţi de gazetărie, cinci decenii pe care le va împlini pe la începutul lunii octombrie 2016, şi-a lansat a patra carte de publicistică. Volumul se numeşte „Hunedoara, oameni şi legende”.

Din păcate, nu am putut participa la acest eveniment, deoarece obligaţiile profesionale m-au purtat pe alte coclauri decât cele hunedorene, chiar în acea perioadă. Acesta este motivul publicării cu întârziere a rândurilor de faţă. Am ţinut să le scriu, după ce am citit cartea cap-coadă. Eu fiind coleg cu Nicolae Stanciu timp de vreo 10 ani, din 1979 până la finele anului 1989, la ziarul  judeţean de atunci, „Drumul socialismului”, multe  din reportajele incluse în noul său volum îmi erau cunoscute, ele fiind publicate în cotidianul amintit. Totuşi, trebuie să subliniez, că nu toate textele incluse în carte sunt reportaje vechi, readuse în atenţia hunedorenilor. Mai sunt şi vreo trei articole, sau mai bine zis comentarii,  referitoare la nişte evenimente de dată mai recentă, în care jurnalistul dovedeşte şi acum, la cei peste 70 de ani ai săi, că a rămas acelaşi condeier incomod, care nu se teme să abordeze subiecte „delicate”, ca să mă exprim eufemistic. Nu le amintesc aici, lăsând cititorului plăcerea de a le descoperi şi lectura.
Dar, aşa cum spuneam, majoritatea textelor din această carte sunt reportaje, despre oameni şi locuri din judeţul Hunedoara, oameni şi locuri care de-a lungul timpului au devenit legende.
Cum spaţiul nu îmi permite să mă lungesc cu această recenzie – deh, trăim vremuri destul de grele care ne obligă să dăm prioritate publicităţii, pentru a putea să ducem ziarul mai departe, spre folosul cititorilor noştri – închei aici, felicitându-l pe colegul Nicolae Stanciu şi recomandând cartea tuturor celor interesaţi de istoria şi oamenii acestui judeţ.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura