A pierdut şi la apel
Maximilian Gânju
Petrileanul acuzat de procurori că este autorul crimei de anul trecut, când o femeie a fost găsită moartă într-o peşteră din Cheile Roşia, a cerut judecătorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia să fie eliberat din arest preventiv.
Bărbatul a ajuns după gratii pentru următoarele 30 de zile printr-o decizie a Tribunalului Hunedoara. N-a reuşit să-i convingă pe magistraţi că poate fi trimis în judecată în stare de arest la domiciliu sau control judiciar, iar ca urmare, Costin Munteanu va rămâne în arestul IPJ Hunedoara. Bărbatul este acuzat de omor calificat, iar teribila faptă s-a petrecut în urmă cu un an de zile. Suspectul a fost descoperit şi pus sub acuzare după o anchetă laborioasă de un an, după numeroase audieri şi confruntări, dar şi pe baza probelor ADN. Surse din anchetă susţin că pensionarul nu şi-a recunoscut nici o clipă fapta pe tot parcursul investigaţiei şi a încercat să-i inducă în eroare pe criminalişti. Ba chiar şi-a învăţat o cunoştinţă la care se refugiase după crimă să-i asigure alibiul. Bărbatul riscă să stea 25 de ani după gratii dacă va fi găsit vinovat.