A plecat la drum fără permis
Poliţiştii hunedoreni au întocmit un dosar de urmărire penală pe numele unui bărbat de 43 de ani, din judeţul Arad, care a venit până în Şoimuş cu maşina, fără să aibă permis. Cristian P., de 43 de ani, a fost oprit de poliţiştii hunedoreni pe DN 76, pe raza comunei Şoimuş, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliţiei, s-a constatat că bărbatul nu posedă permis. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere. (C. Cosman)