A scăpat ca prin urechile acului
O tânără din municipiul Lupeni a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, după ce maşina pe care o conducea a derapat şi s-a izbit de o altă maşină care circula regulamentar, iar apoi a ajuns într-un şanţ.
Accidentul a avut loc în zona serpentinelor de la Merişor, iar tânăra de 30 de ani, aflată la volan, conducea cu viteză prea mare deşi drumul era alunecos, spun poliţiştii. „Într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, pe un carosabil umed, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto”, a precizat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Potrivit martorilor, femeia a avut mare noroc că a scăpat cu răni uşoare. Şoferiţa este cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă. (M.Gânju)