Gimnasta Larisa Iordache (foto), medaliată la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Europene, şi-a anunţat retragerea din activitatea competițională după ce a suferit o nouă intervenţie chirurgicală la gleznă pe 3 decembrie, într-o clinică din Viena.
Împăcată și mulțumită
„Cazi, dar te ridici! Azi este nimeni, însă mâine este campionul lumii. Totul este o alegere, o alegerea de a fi cel mai bun pentru tine şi în sufletul tău. Asta am învăţat în cei 20 de ani pe care i-am petrecut în sala de gimnastică. Azi închei acest capitol frumos din viaţa mea. Mă simt împăcată şi mulţumită cu alegerea pe care am făcut-o! Este timpul pentru o viaţă normală şi un pic mai liniştită. Am pus cipicii de o parte, costumul în dulap şi tot ce am trăit până acum într-un sertar micuţ acolo în inima şi mintea mea. Aş vrea să spun multe, însă nu îmi pot aduna cuvintele pentru o singura postare. Vreau să ştiţi că vă apreciez pe voi, cei ce mă urmăriţi cu drag, îmi scrieţi şi îmi transmiteţi gânduri pozitive. Şi vreau să mulţumesc persoanelor ce chiar mi-au dorit binele măcar o dată în aceşti 20 de ani de când am început gimnastica! Un nou capitol este gata să înceapă odată cu noul an! Iubire pentru toată lumea!”, a scris gimansta pe pagina sa de Facebook.
Larisa Andreea Iordache (25 ani) a obținut în cariera sa o medalie bronz la Jocurile Olimpice, cu echipa, în 2012, la Londra, patru medalii la Campionatele Mondiale, două de argint şi două de bronz, 16 medalii de Campionatele Europene, 7 de aur, 7 de argint şi 2 de bronz, precum şi trei la Jocurile Mondiale Universitare, două de aur şi una de bronz.
La Jocurile de la Tokyo, în vară, Larisa Iordache a reuşit calificarea în finala de la bârnă, însă nu a putut participa din cauza durerilor de la gleznă. Ea a declarat dorește să rămână în cadrul CS Dinamo București ca și antrenor la grupa de copii și junioare.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…