Adriana Năstase
Un bărbat, care avea în mașină mai multe arme, a fost oprit de polițiști pe A1. Polițiștii aveau informații că acesta ar urma să o omoare pe fosta soție, dar și pe rudele acesteia.
Ascunse în mașină
Polițiștii Serviciului Investigaţii Criminale şi cei ai Serviciului Arme, Explozivi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Hunedoara, cu sprijinul poliţiştilor Direcţiei Operaţiuni Speciale au stopat un asasinat. În 4 iunie, în jurul orei 17.00, pe autostrada A1, între localităţile Ilia şi Deva, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 40 de ani, cu privire la care existau informaţii că ar deţine asupra sa o armă de vânătoare şi ar intenţiona să îşi ucidă fosta soție și pe membri familiei acesteia.
După efectuarea controlului corporal şi al autoturismului, bărbatul a fost condus la sediul I.P.J. Hunedoara, pentru audieri.
„Poliţiştii au stabilit că bărbatul a adresat amenințări cu moartea fostei sale soții și mamei acesteia prin intermediul unor rețele de socializare, și-a procurat dintr-un stat european şi a deținut și transportat fără drept o armă letală și trei arme neletale (un pistol, un revolver cu aer comprimat și un pistol de semnalizare, dar şi o pereche de cătuşe metalice) din categoria celor supuse autorizării, precum și muniție aferentă, pe care le-ar fi introdus, ilegal, pe teritoriul României, la data de 4 iunie 2022, fără a le declara organelor vamale”, informează IPJ Hunedoara.
Armele au fost ascunse în bagajele aflate în autoturismul pe care îl conducea. Armele şi muniţia aferentă au fost descoperite de poliţişti în urma controlului şi ridicate, pentru continuarea cercetărilor. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile pentru contrabandă calificată, amenințare şi nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…
In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…