A vrut să scape cu o minciună, dar a fost prinsă
Loredana Goangă
Unei fete în vârstă de numai 14 ani, din Hunedoara, i-a fost frică mai mult de mama sa, decât de ce urmări ar putea avea o minciună spusă poliţiştilor. Fata a pus la muncă o întreagă echipă de poliţişti, după ce a declarat că a fost atacată de două persoane, care au lovit-o şi i-au furat portofelul din geantă.
O fată cu imaginaţie
Imaginaţia unui copil poate merge destul de departe, atunci când vine vorba de a scăpa nepedepsit, aşa că o hunedoreancă minoră nu a stat pe gânduri când a trebuit să mintă că a fost bătută şi tâlhărită de două persoane necunoscute. Chiar dacă este la muncă în străinătate, mama minorei a aflat de la aceasta că a fost lovită şi i-a fost furat portofelul. Fata a povestit că mergea pe strada Luncii din localitate, când două persoane pe care nu le cunoştea au venit la ea, au imobilizat-o, i-au luat portofelul în care avea actele personale şi cei 250 de lei, iar în final, au lovit-o în faţă şi au trântit-o la pământ. Imediat, mama a alertat o rudă, care a mers la poliţie şi le-a spus tot ce s-a întâmplat.
Minciuna are picioare scurte
După sesizare, poliţiştii din Hunedoara au început cercetările, pentru a afla cine sunt cei care au comis fapta, dar şi pentru a recupera conţinutul portofelului. În scurt timp, aceştia şi-au dat seama că minora n-a spus adevărul şi întrebând-o din nou, cum s-a întâmplat jaful, aceasta a recunoscut că nu a fost atacată şi că a minţit, speriindu-se că va fi pedepsită de mama sa, pentru pierderea portofelului. În urma întâmplării, părinţii fetei s-au ales cu un avertisment din partea poliţiştilor, pentru a-şi supraveghea mai bine fata minoră.