Dan Terteci
Nervi, tensiune şi derută la examenul de titularizare pentru un post în învăţământ în judeţul Hunedoara. Toţi absolvenţii secţiei din Deva a Universităţii Spiru Haret au fost scoşi afară din sălile de concurs şi împiedicaţi să îşi susţină examenul.
Spun că li se încalcă drepturile
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Hunedoara susţin că este decizia ministrului Educaţiei, comunicată ieri seară. Oamenii sunt disperaţi că au pierdut şansa unui loc de muncă şi spun că vor da în judecată ministerul.
Peste 70 de absolvenţi din promoţia 2009 şi din anii anteriori de la Centrul Spiru Haret din Deva sunt în această situaţie. Ei au absolvit diferite specializări la forma de învăţământ la distanţă. Iar acum, sunt furioşi că nu au fost anunţaţi din timp şi spun că li se încalcă dreptul la examen, de vreme ce au o diplomă valabilă. După ce au fost scoşi în curtea centrului de examen, au fost obligaţi să părăsească şi acel loc. Apoi, s-au îndreptat cu toţii către Inspectoratul Şcolar, pentru a cere explicaţii.
Concurenţă acerbă
Conducerea comisiei de examinare spune că forma de învăţământ la distanţă nu este autorizată încă din 2006. De atunci, s-au emis peste 30 de Hotărâri de Guvern, care nu fac decât să întreţină confuzia şi deruta în sistemul de învăţământ. Fiecare absolvent al Centrului de la Deva a plătit în anii de şcolarizare peste 40 de milioane lei vechi. Oamenii spun că au cheltuit banii degeaba şi dau vina pe cei de la minister pentru această situaţie. La examenul de titularizare, concurenţa a fost mare. Peste 1.400 de candidaţi s-au bătut pentru cele aproape 200 de locuri vacante.
Numai pentru cele acreditate
Ministerul Educaţiei a anunţat că va emite diplome pentru Universitatea „Spiru Haret“, numai la specializările autorizate şi acreditate. Potrivit ministrului, diplomele care pot fi eliberate pentru specializările autorizate şi acreditate pentru Universitatea „Spiru Haret“ se ridică la aproximativ 20.000, faţă de cele 56.000, solicitate de această universitate privată.
Senatul Universităţii „Spiru Haret“ a acuzat luni Guvernul, într-un comunicat de presă, că „a exclus, fără temei legal“, universitatea din HG 749 din 24 iunie 2009, pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor, a structurilor instituţiilor de învăţământ superior şi a specializărilor universitare de licenţă acreditate sau autorizate, organizate de acestea.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…