Categories: Sport

Accelerează „încet” spre locul I

Ciprian Marinuţ

Pilotul Mihai Cîmpeanu (foto) e hotărât să recupereze cele cinci puncte care-l despart de liderul grupei A, deşi e obligat să-şi menajeze bolidul în cele două etape ale Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, care vor avea loc la Teliu (Braşov). Cursele se anunţă extrem de încinse, întrucât pe lista de start, se află un număr record de participanţi, raportat la ultimii cinci ani.

Încurcat de probleme tehnice
Mihai Cîmpeanu are o misiune complicată şi delicată la Teliu. Brădeanul îşi doreşte cât mai multe puncte, pentru a recâştiga locul I la grupa A, însă e în imposibilitatea de a forţa la maximum, din cauza unor probleme tehnice. „O să concurez tot cu vechea cutie de viteze, care mi-a dat bătăi de cap la Straja, pentru că nu a ajuns încă noua cutie din Ungaria. Va trebui să menajez maşina, însă vreau să şi câştig cât mai multe puncte, ca să revin pe locul I la grupa A. E un traseu de viteză, însă sunt şi porţiuni tehnice, unde pot puncta foarte bine. Anul trecut, am avut două curse reuşite la Teliu şi sper ca acum, istoria să se repete”, a spus Mihai Cîmpeanu. După patru etape, în clasamentul grupei A, situaţia este următoarea: 1. Ciprian Ciobotaru (62 puncte), 2. Mihai Cîmpeanu (57 puncte), 3. Andrei Mitraşcă (28 puncte), 4. Codruţ Cioroiu (26 puncte) şi 5. George Creţu (26 de puncte). Campionul de anul trecut, Lucian Boroianu, e doar pe locul şase, cu 25 de puncte.
Un număr de 79 de piloţi s-au înscris, până ieri, la startul „Trofeului Teliu”, care contează pentru etapele cinci şi şase ale Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. Este cel mai mare număr de sportivi înscrişi în ultimii cinci ani la o astfel de competiţie.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago