Ieri, s-a desfășurat un exercițiu complex, cu forte și mijloace în teren, la Orăștie, în organizarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.
Au rămas încarcerați
„Exercițiul a urmărit ((Gestionarea situațiilor de urgență generate de un accident major produs pe căile de comunicații rutiere)).
Conform scenariului, în data de 27 iulie 2023, ISU Hunedoara a fost sesizat, în urma unui apel prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență, 112, despre producerea unui accident rutier între 3 autovehicule (un microbuz și 2 autoturisme), ce a avut loc pe DN 7, la intrarea în localitatea Orăștie, dinspre Deva. Din cele relatate de apelant, mai mulți pasageri, dar și conducătorii auto au rămas încarcerați. După intervenția pompierilor salvatori, a echipajelor SMURD și ale ambulanței, toate victimele au fost evaluate, după triajul care a avut loc la Punctul Medical Avansat. În urma evenimentului au rezultat 15 victime, dintre care pentru două dintre ele s-a constatat decesul.
Exercițiul intern județean a avut drept scop antrenarea structurilor de intervenție din cadrul ISU Hunedoara, cu implicarea forțelor și mijloacelor în teren privind capacitatea de răspuns, cu utilizarea reală a sistemelor de comunicații și pregătirea structurilor de coordonare-conducere și de management al intervenției.
De asemenea, s-au verificat timpii de răspuns și modul de acțiune ale forțelor de intervenție în situația producerii unui accident major pe căile de comunicație terestre”, au anunțat cei de la ISU Hunedoara.
Timpi foarte buni de răspuns
La exercițiu, alături de salvatori din cadrul ISU Hunedoara, au participat echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, ale poliției și jandarmeriei, dar și reprezentanți ai instituțiilor care fac parte din C.J.C.C.I. (Comitetul Județean pentru Coordonarea și Conducerea Intervenției), care a fost operaționalizat, conform scenariului, în urma accidentului pentru care s-a activat Planul Roșu de Intervenție.
Potrivit evaluării rezultatelor exercițiului, în cele 3 etape ale intervenției, reacție imediată, stabilizare și revenire succesivă, s-a constatat o colaborare și coordonare eficientă între forțele participante, iar timpii de răspuns au fost foarte buni.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…