Categories: ActualitateFlash

Accident cu patru răniţi pe DN7, în localitatea Mintia

Ieri după-amiază, în localitatea Mintia, s-a petrecut un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme şi un TIR. În accident a fost implicat şi un bebeluş de doar opt luni, iar două femei au rămas încarcerate.
La locul tragediei au intervenit două echipaje de descarcerare de la Detaşamentul Deva şi Secţia de Pompieri Ilia, dar şi trei ambulanţe SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Hunedoara. În una dintre maşini, un BMW, se afla o familie, formată din mama de 35 de ani, tata de 38 de ani şi copilul de opt luni, iar în celălalt autoturism, un Ford Fiesta, erau două femei de aproximativ 40 de ani. Acestea din urmă au rămas încarcerate şi a fost nevoie de ajutorul pompierilor pentru a fi extrase din autoturism. Din fericire, bebeluşul a scăpat teafăr, fără nici o lovitură, fiind foarte bine prins în scaunul special pentru copii. La volanul autotrenului era un cetăţean ceh. Cele două femei s-au ales cu multiple contuzii şi zgârieturi, una cu fractură la claviculă iar cealaltă cu fractură deschisă la un picior. „Bărbatul din cea de-a doua maşină prezenta un traumatism toracic şi femeia avea o contuzie lombară. Toate victimele au fost preluate şi transportate la Spitalul Judeţean Deva pentru a primi îngrijiri medicale“, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, dinamica accidentului a fost următoarea: conducătorul autoturismului BMW a intrat de pe sensul său de mers pe contrasens, acroşând TIR-ul condus de cetăţeanul ceh şi fiind aruncat din autotren, tot pe contrasens, unde  a lovit în plin Fordul Fiesta, în care se aflau cele două femei.
Circulaţia pe DN7 în zona în care s-a produs accidentul a fost blocată aproximativ o oră şi jumătate. (O. Mihnea)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

2 zile ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

3 zile ago