Accident cu trei răniţi la Zeicani
Ieri, în jurul orei 09.00, trei persoane din judeţul Timiş au fost rănite într-un accident rutier petrecut la noi în judeţ.
Din datele IPJ Hunedoara, un şofer de 42 de ani, care se deplasa pe DN68, în afara localităţii Zeicani, din direcţia Caransebeş – Haţeg, nu a adaptat viteza de deplasare pe un carosabil acoperit cu zăpadă, a derapat şi a ieşit în afara drumului, unde s-a răsturnat. În urma impactului, şoferul şi alte două femei, pasagere în autoturism, de 42 şi 73 de ani, au fost răniţi uşor. Toţi trei au fost transportaţi la UPU Haţeg, pentru a li se acorda îngrijiri medicale. În autoturism mai erau alţi doi pasageri, care, din fericire, nu au fost răniţi. Despre cele trei persoane rănite în accidentul rutier, medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Hunedoara, a transmis că femeia de 42 de ani avea un traumatism toracic, iar cea de 73 de ani, cu probleme cardiace, acuza dureri în zona inimii. Şoferul avea un traumatism cranian minor şi o contuzie la umărul stâng. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru a stabili circumstanţele în care s-a petrecut accidentul. (N. Bumbac)