Accident grav pe DN7
Un bărbat şi-a pierdut viaţa, după ce şoferiţa autoturismului în care se afla acesta a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens.
Accidentul a avut loc în localitatea Gothatea. Femeia de 27 de ani, din judeţul Galaţi, se îndrepta cu autoturismul dinspre Deva spre Arad. Din cauza oboselii, a intrat pe celălalt sens de mers şi a lovit semiremorca unei autoutilitare, care circula regulamentar. Şoferiţa nu a mai putut controla maşina şi a mai lovit încă două autoutilitare, una condusă de un tânăr din judeţul Braşov şi alta de un cetăţean turc. În urma triplului impact, un bărbat de 32 de ani, care se afla în maşină cu femeia de 27 de ani, a decedat, iar aceasta a fost rănită uşor. În cauză, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. (O. Mihnea)