Accident rutier la podul de la Iscroni
Un şofer neatent a fost la un pas să ajungă cu autoturismul în Jiu de Vest, după ce a lovit un autoturism oprit culoarea roşie a semaforului care dirijează circulaţia pe podul de la Aninoasa, aflat în reparaţii.
Accidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, iar potrivit poliţiştilor nimeni nu a fost rănit, chiar dacă autoturismele au fost serios avariate. Din cauza ploii şi a vitezei, un şofer care se îndrepta spre Vulcan n-a mai reuşit să oprească la timp autoturismul la un semafor care dirijează circulaţia pe podul de la Aninoasa. ”Circula cu viteză, ploua, întuneric şi n-a văzut că la pod sunt oprite maşini. N-a mai reuşit să oprească la timp, a tamponat un autoturism şi apoi a ricoşat în parapetul de protecţie al podului. Sunt doar pagube materiale”, spun poliţiştii. şoferul vinovat a avut noroc cu parapeţii de beton montaţi provizoriu, altfel risca să ajungă în Jiu. Acesta va trebui să suporte atât reparaţia propriei maşini cât şi pe cea a şoferului care staţiona la semafor, dat fiind faptul că avea asigurarea obligatorie expirată. Circulaţia pe podul de peste Jiu de Vest în Iscroni-Aninoasa este restricţioinată pe un singur sens din cauza lucrărilor de reabilitare realizate la calea de trecere peste râu.