Şoferul unei dubiţe a scăpat nevătămat dintr-un accident rutier care putea avea urmări grave. Maşina pe care o conducea a derapat într-o curbă periculoasă şi s-a înfipt pur şi simplu într-un şanţ.
Accidentul a avut loc în zona Paroşeni-Vulcan, pe DN 66A, iar poliţiştii au stabilit că şoferul circula cu viteză foarte mare şi din acest motiv n-a mai putut stăpâni autovehiculul. „Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Hunedoara, a condus un autoturism pe DN66A, pe raza municipiului Vulcan, din direcţia Lupeni-Vulcan, iar într-o curbă periculoasă la dreapta, din cauza vitezei şi a carosabilului umed, a derapat, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un parapet metalic, după care s-a răsturnat în albia unui pârâu”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Şoferul dubiţei s-a ales cu o amendă contravenţională pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Totodată, din cauza accidentului, circulaţia rutieră pe DN66A a fost îngreunată şi restricţionată temporar pe durata cercetărilor.
Document oficial folosit politic de senatorul Călin Marian (foto dreapta). Primarul comunei Vețel, Gheorghe Capșa…
Într-un mesaj (căci articol nu poate fi numit) plin de insinuări, „antreprenoarea și jurnalista” (cum…
Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…
Dacă firmele din industria alimentară și agricultură atrag atenția că există riscul să fie scoase…
Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…
Te confrunți cu dilema clasică: ai o rochie de seară superbă, dar simți că nu…