O şoferiţă vitezomană
Ieri, în timp ce conducea pe DN 7, dinspre Arad spre Deva, în afara localităţii Săcămaş, o femeie de 36 de ani, din comuna Ilia, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pierdut controlul maşinii. Astfel, aceasta a ieşit de pe stradă şi a lovit un copac. Din fericire, şoferiţa s-a ales cu câteva răni uşoare, însă a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Deva, pentru a i se acorda îngrijiri medicale. În cazul acesteia, motivul întocmirii dosarului penal a fost săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
A fost prea beat
Unui devean, în vârstă de 68 de ani, nu i-a păsat că a dat pe gât prea mult alcool, aşa că s-a urcat la volan şi dus a fost. În timp ce conducea pe DN7, dinspre Orăştie către Deva, bărbatului i s-a întunecat vederea şi în loc să îşi păstreze banda de mers, acesta a intrat pe contrasens şi a tamponat maşina condusă regulamentar de un alt bărbat, de 37 de ani, din comuna Şoimuş. Surpriza a venit când aparatul etilotest a arătat că şoferul din Deva avea o valoare alcoolică de 1,26 mg/l, în aerul expirat. În urma accidentului au rezultat numai pagube materiale, şi din cauză că îmbibaţia alcoolică a fost mai mare de 0,80 mg/l, alcool pur în sânge, deveanul are acum dosar penal.
A rupt stâlpul
Un şofer de 75 de ani, din municipiul Hunedoara, a intrat cu maşina direct într-un stâlp de iluminat public şi l-a rupt. Totul a avut loc pe drumul care duce dinspre Hunedoara spre Groşi, în cartierul Zlaşti. Bărbatul nu a adaptat condiţiile de drum într-o curbă la dreapta şi a lovit stâlpul de pe marginea străzii. Din cauză că acesta s-a rupt şi a căzut pe asfalt, circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri de mers aproximativ 20 de minute. Totodată, în urma impactului maşinii cu stâlpul, soţia şoferului, o femeie în vârstă de 73 de ani, aflată în maşină, a fost rănită grav. (L. Goangă)
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…