Politica si administratie

Acord politic PNL-PSD-UDMR pentru candidatura lui Klaus Iohannis. Va candida președintele la Senat?

Klaus Iohannis candidează la Senat? Deocamdată, se pare că nu. Mai ales că am primit un comunicat din partea președinției României care specifica faptul că Iohannis nu va demisiona. Că își va duce mandatul până la capăt. Dar mai există un impas.

Apolitic
Scenariu exploziv. Se discută de câteva zile despre posibilitatea ca președintele Klaus Iohannis să poată candida pe lista liberalilor la Senat fără a demisiona de la Cotroceni. După modelul Ion Iliescu și Traian Băsescu, doi foști președinți care au devenit senatori după încheierea mandatului. Numai este nevoie de modificarea legislației actuale. Astăzi, Legea pentru alegerea președintelui 370/2004 nu per­mite candidaților care nu sunt mem­bri ai unui partid să fie înscriși pe lista partidului. Tot astăzi, Klaus Iohannis nu este membru al PNL, președintele României fiind apolitic, scrie evz.ro.
Ce spune Constituția României. Potrivit Art. 84 – Incompatibilităţi şi imu­nităţi: (1) În timpul mandatului, Președintele României nu poate fi mem­­bru al unui partid și nu poate în­deplini nici o altă funcție publică sau pri­vată.

Klaus Iohannis și precedentul Ion Iliescu
Cum a reușit Ion Iliescu să devină se­nator, în ciuda impedimentelor legale. PSD a modificat legea în anul 2004 pentru Ion Iliescu. Social-democrații care aveau în 2004 majoritatea în Par­lament, au modificat legea pentru a permite Președintele să candideze ca independent în ultimele 3 luni de mandat. Deutsche Welle: “De astă dată (n.n. 2004) preşedintele Iliescu şi PSD au pregătit cu mai multă prudenţă con­diţiile necesare candidaturii. Au mo­di­ficat legea în aşa fel încât aceasta nu doar că nu mai interzice, dar chiar în­gă­duie explicit ca preşedintele să poată candida ca independent pe listele unui partid sau coaliţii în ultimele 3 luni de mandat.”

Impas politic, negocieri ciudate
Văzând astăzi configurația parla­men­tară devine evident un singur lucru. PNL are nevoie și de voturile PSD și UDMR pentru ca orice modificare a legii să fie aprobată în Parlament. Deci cel mai probabil în aceste zile asistăm la negocieri subterane între PNL, PSD și UDMR. Este nevoie de voturile unei ma­jorități parlamentare pentru ca legea să fie modificată.
Vor accepta Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor să voteze o modificare a legii? Totul depinde de modul în care se va analiza electoral. Poate că vom asista la o do­vadă de maturitate, ar pu­tea gândi unii dintre dumneavoastră. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura