Categories: Comunitate

Acordarea de burse sociale rămâne valabilă la Blăjeni

Doar unii primari îşi bat capul cu copiii proveniţi din familii cu probleme din punct de vedere social. Unul dintre cazurile fericite din judeţ este cel al administraţiei publice din Blăjeni, comună în care în acest an se acordă burse elevilor aflaţi în nevoie. Obiectivul unui astfel de demers este acela de a se putea pune o barieră în calea unui posibil abandon şcolar.
Potrivit cadrului legal, unităţile administrativ-teritoriale pot acorda burse de performanţă, burse de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social, aşa că fiecare păstor al unei comunităţi poate decide, alături de consilierii locali, dacă implementează sau nu o astfel de facilitate.
“Există nişte criterii adoptate în cadrul consiliului de administraţie al şcolii noastre, ce ţin de frecvenţă la cursuri şi venitul înregistrat pe membru de familie. Din 2012, de când am fost ales în fruntea comunităţii, am decis să acordăm acest sprijin. Banii provin de la sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Deoarece unii membri de familie au reuşit să-şi găsească serviciu, de la an la an, numărul acestor burse sociale s-a schimbat, mai exact s-a diminuat. Deocamdată, mai acordăm doar trei, iar valoarea fiecăreia este de 120 de lei. În anul şcolar trecut au fost cinci, iar acum doi ani am înregistrat 12 cazuri. Bursele se oferă în baza unei cereri şi a unui dosar depus la şcoală. Nu sunt bani mulţi, la prima vedere, dar pot constitui un mic sprijin pentru cei care chiar nu îi au. Ca peste tot, ne confruntăm cu familii cu greutăţi materiale majore”, a precizat Horia Jurcă (foto), primarul comunei Blăjeni.
Totodată, potrivit acestuia, s-a finalizat şi asigurarea necesarului de lemne de foc, pentru încălzirea instituţiilor din comună. Cât priveşte unităţile şcolare, aici mai funcţionează doar o şcoală primară, unde învaţă câteva zeci de elevi. Cei de ciclu gimnazial fac naveta la Buceş sau Brad, iar liceenii se deplasează tot în zona municipiului, pentru a-şi putea continua studiile. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago