Categories: ActualitateFlash

Acţiune civică în memoria victimei din centrul Devei

Natalia Bumbac

Un grup de aproximativ 40 de persoane s-au adunat vineri, 14 august, în faţa clădirii IPH, locul unde trei minori au bătut şi violat o femeie, care la câteva zile după, s-a stins pe patul de spital. Cei prezenţi au venit să aprindă o lumânare şi să depună o floare în memoria victimei. Totodată, şi-au arătat îngrijorarea faţă de cele petrecute prin mesaje inscripţionate adresate autorităţilor statului, dar şi societăţii civile. Organizatorii acestui demers au fost membrii Grupului de Iniţiativă Civitas (GIC) din Deva.
„Am lăsat înscrisuri şi am discutat despre cele întâmplate. Vom încerca, pentru a nu ne opri aici, să adresăm câteva întrebări şi celor responsabili, pentru a afla exact cum se poate împiedica repetarea unor astfel de situaţii”, a afirmat Marius Bota, membru al GIC din Deva. „Nu vrem scuze pentru trecut, vrem soluţii pentru viitor”, sau „Spunem «DA» prezenţei poliţiei pe străzi” au fost doar câteva mesaje transmise de cei prezenţi în faţa clădirii IPH. Revolta devenilor vine şi pe fondul scandalului la nivel naţional provocat de cazul celor şapte violatori din Vaslui, care, după ce au fost găsiţi vinovaţi, au fost lăsaţi în libertate de către autorităţile statului. Situaţie care, se pare, a fost la un pas să se repete şi la noi în Deva.
Cei trei minori, acuzaţi în acest moment şi de omor, au fost lăsaţi iniţial în libertate, după ce au fost identificaţi, prinşi şi duşi la audieri. Motivul a fost că pe perioada în care s-a efectuat expertiza psihiatrică, prin care trebuia să se constate dacă au discernământ, obligatorie în cazul minorilor cu vârste de până la 16 ani, oamenii legii nu puteau să ia nici o măsură privativă de libertate faţă de aceştia. Mai exact, conform legilor în vigoare, minorii nu puteau fi reţinuţi la sediul poliţiei până se stabilea dacă au sau nu discernământ, susţin reprezentanţii autorităţilor judiciare. În prezent, ei au fost  plasaţi în arest preventiv pentru 30 de zile.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago