Categories: Comunitate

Acţiuni gospodăreşti şi la Zam

Cum s-a topit zăpada, cum primarii pun piciorul în prag, dând startul curăţeniei de primăvară. Comuna Zam nu face notă discordantă, aliniindu-se celorlalte zone din judeţ.
„Acţiunile sunt în desfăşurare în special în preajma DN7 (E68), plus în satele aparţinătoare. Prioritare sunt terenurile aferente drumurilor de interes major şi care reprezintă cartea de vizită a comunei. În acest sens, am trimis adrese localnicilor, pentru a-i înştiinţa că fiecare poate da o mână de ajutor, făcându-şi curăţenie în faţa casei. În cazul nostru, i-am scos în teren pe cei de la ajutor social, cărora le asigurăm cele necesare pentru astfel de lucrări (saci, mănuşi etc). Gunoiul strâns se predă către firma de salubritate cu care avem contract încheiat pentru domeniul public, solicitările fiind săptămânale. Preconizăm că ecologizarea o vom finaliza în aprilie, odată cu «Şcoala Altfel», când preţ de o zi vom implica şi elevii în acţiunile de curăţenie”, a afirmat Sorin Nistor (foto), primarul comunei Zam. Potrivit acestuia, în paralel se execută reparaţii la drumurile comunale care au rămas deteriorate pe urma iernii. De asemenea, o restanţă a administraţiei publice locale este distribuţia de lemne de foc către populaţie, urmând să mai fie livrat un volum total de 500 de metri cubi, care cel mai probabil se va dovedi numai bun, iarna viitoare. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago