Activitate în flux continuu la spitalul din Brad
Fiind deja instaurată carantina în municipiul Brad, la spitalul de aici, numărul prezentărilor zilnice în Urgenţă nu pare să scadă, o parte dintre pacienţi înregistrând inclusiv simptome specifice SARS-COV2.
Testarea, primordială
La ora actuală, în contextul în care unităţile sanitare hunedorene declarate suport Covid-19 funcţionează la capacitate maximă şi nu mai dispun de locuri libere, există trei cazuri confirmate, ambele internate pe secţia brădeană de Boli Infecţioase.
„Zona-tampon, amenajată în regim exclusiv pentru cazurile în care există suspiciuni, are patru saloane a câte două paturi fiecare, fiind internaţi câte un pacient în salon (sau doi, atunci când fac parte din aceeaşi familie). Sunt ţinuţi doar până în clipa în care fie se pozitivează în urma testării şi sunt trimişi imediat la un spital suport din judeţ, în funcţie de locurile disponibile, fie nu se confirmă prezenţa virusului şi sunt transferaţi pe secţia noastră de Boli Infecţioase. Dacă, să zicem, nu sunt locuri disponibile la unităţile respective, bolnavul rămâne la noi până când se eliberează un pat. Triajul se face în Urgenţă. De altfel, şi acum (n.r ieri), trei cazuri pozitive au rămas în grija noastră, dată fiind situaţia locurilor ocupate la nivel de judeţ“, arată Ioan Cobori (foto), managerul Spitalului Municipal Brad.
Potrivit acestuia, pe parcursul zilei de marţi, din cei 54 de bolnavi ajunşi în Urgenţă, 19 au acuzat simptome specifice Covid-19, aşa că au fost testaţi. Mai trebuie spus că de curând, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a recomandat Instituţiei Prefectului să pregătească o adresă prin care să solicite Ministerului Sănătăţii, printre altele, acceptul pentru o reorganizare spitalicească care să implice existenţa de paturi pentru pacienţii pozitivi la nivelul tuturor secţiilor din cadrul unităţilor sanitare.