„Acurat” – servicii de curãţenie la standarde înalte
În judeţul Hunedoara a fost înfiinţată o structură de economie socială (SES) „Acurat”, în cadrul căreia au fost angajate iniţial şase persoane, numărul acestora crescând între timp, care prestează servicii de curăţenie la standarde înalte. Acest lucru a fost posibil datorită unui proiect derulat din fonduri europene, care a avut drept obiectiv creşterea accesului pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile din punct de vedere social.
Proiectul va ajunge la final în 31 decembrie, fiind desfăşurat pe o perioadă de 12 luni, cu un buget de 3.758.653 lei, din care 3.044.396 lei – finanţare nerambursabilă de la UE. Acesta a fost implementat de Fundaţia Corona din Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia Clara din Dorohoi, Fundaţia centrul de Mediere şi Securitate Comunitară din Iaşi, Asociaţia Ecovas din Vaslui şi Asociaţia Merit din Deva, în fiecare dintre oraşele din care provin organizaţiile enumerate mai sus fiind înfiinţată o SES cu activităţi în diverse domenii. Potrivit directorului SES Acurat, Flavia Banciu, pe perioada celor 12 luni au fost desfăşurate numeroase activităţi care au constat în instruirea profesională şi consilierea persoanelor incluse în proiect, iar rezultatele au fost foarte bune. „Avem obligaţia să menţinem cele şase locuri de muncă nou înfiinţate, timp de şase luni, conform proiectului. Cred că rezultatele sunt bune, deoarece în prezent avem 10 angajaţi, cărora le oferim venituri mai mari decât salariul minim pe economie”, a precizat Flavia Banciu.
Proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013, Axa prioritară 6. – „Promovarea incluziunii sociale”. (N. Bumbac)