Acuzaţii nefondate
Mirel Dubar, preşedintele clubului Şoimii Băiţa din Liga a IV-a, susţine că acuzaţiile oficialilor de la Inter Petrila, în urma meciului direct, disputat duminică, la Băiţa, sunt nefondate. „Eu nu comentez deciziile arbitrului, dar declaraţiile lor legate de joc nu au acoperire în realitate. Nu au avut nici un gol anulat, ci a fost vorba de o minge care a lovit transversala şi a căzut pe linia porţii. În plus, ei au fost cei care au jucat la intimidare, au fost arţăgoşi şi au încercat să pună presiune pe arbitru, nu noi. Oricum, sper ca raportul observatorului să dovedească faptul că am dreptate şi Comisia de Disciplină să ia deciziile corecte la judecarea celor semnalate de arbitru la acest joc”, a spus oficialul de la Şoimii Băiţa.