Poliţistul Alin Muntean (foto) şi ex-procurorul Nicolae Cean au scăpat definitiv de măsura controlului judiciar. Hotărârea a fost dată de completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), care a respins contestaţia formulată de procurori împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 noiembrie a.c..
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ – Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 noiembrie 2014 pronunţată de ÎCCJ, Secţia Penală în dosarul privind pe inculpaţii Nicolae Cean şi Alin Muntean”, se arată în minuta instanţei. Măsura controlului judiciar a fost instituită în cazul celor doi din 18 iulie 2014, atunci când a fost declanşată urmărirea penală în dosarul în care sunt acuzaţi că au fabricat probe în dosarul instrumentat împotriva comisarului Traian Berbeceanu.
Alin Muntean şi Nicolae Cean, împreună cu fostul procuror şef al DIICOT Alba, Ioan Mureşan, au fost trimişi în judecată în luna octombrie, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, corupţie, represiune nedreaptă şi fals intelectual. Dosarul se află pe rolul ÎCCJ în judecata de fond şi a fost instrumentat de procurorii DNA în urma sesizărilor venite din partea lui Berbeceanu, care a susţinut că aceştia i-au întocmit un dosar cu probe false din dorinţa de răzbunare. În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA, se arată că anchetatorii lui Berbeceanu au obligat mai mulţi martori să dea declaraţii împotriva comisarului, mulţi dintre ei fiind cunoscuţi ca făcând parte din lumea interlopă.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: felice_rus@yahoo.com