Adio, certificat verde!
Adriana Năstase
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că s-a atins indicele de referință de sub 50 la sută grad de ocupare al paturilor la ATI, iar în România vor fi relaxate restricțiile. Astfel, se va renunța la certificatul verde în centrele comerciale, iar masca nu va mai fi obligatorie în spațiile exterioare.
Nu se mai vaccinează lumea
„Am atins parametrul de referință, adică 50 la sută din paturile de la ATI sunt libere. Ministerul Sănătății propune Guvernului României măsuri de relaxare. În ceea ce privește evoluția pandemiei, vă rog să remarcați scăderea la toți indicatorii. Avem o descreștere a numărului de cazuri Evoluția ratei de pozitivare, care este la 15 la sută, un trend descendent al numărului de decese, dar și o scădere a cazurilor celor internați la ATI.
Estimăm că în 1-2 săptămâni vom ajunge la sub 1.000 de cazuri pe zi, ceea ce va conduce și la o scădere a ratei de infectare la nivel național. De aceea, vom solicita o serie de măsuri de relaxare: accesul fără certificat Covid în hoteluri, instituții publice, restaurant, creșterea capacității de la 30 la sută la 50 la sută pentru evenimente culturale și fără restricții de interval orar, permiterea organizării evenimentelor private cu participarea a maximum 200 de persoane, iar masca nu se va mai utiliza în mediul exterior, rămânând obligatorie în spațiile închise.
„E foarte clar, certificatul nu influențează dorința de vaccinare. De ce ridicăm certificatul? Dorința societății e reală (n.r.: să se revină la viața normală). Centura de siguranță e reprezentată de mască în interior, lipsa aglomerației și – foarte important – activitatea în baruri și cluburi să o menținem închisă, cel puțin pentru o perioadă”, a spus Alexandru Rafila.