Categories: Comunitate

Adio furturi de apă în Valea Jiului

Maximilian Gânju

Mai multe gospodării din Petroşani, branşate la reţeaua de apă potabilă, au apometre antifurt. Investiţia a fost făcută experimental şi s-a realizat pe fonduri europene. Rezultatele după circa trei ani de analiză a sistemului sunt remarcabile, spune conducerea Apa Serv Valea Jiului.

Toţi consumatorii care vor beneficia de reţele noi de apă, realizate în baza proiectului european derulat de Apa Serv Valea Jiului, vor avea instalate apometre cu telecitire. Operatorul de apă a instalat acest tip de contor inteligent la circa 20 de gospodării din cartierul Colonie-zona Turnu de Apă, iar timp de circa trei ani de zile s-a analizat cât sunt de eficiente, ce avantaje aduc şi dacă se impune înlocuirea contoarelor clasice cu unele cu telecitire.
”Rezultatele sunt foarte bune, iar avantajele sunt de ambele părţi. Atât pentru noi, cât şi pentru consumatori, pentru că omul nu mai trebuie să-şi facă citirea şi să ne-o transmită, să bată drumuri. Nu mai trebuie să stea acasă şi să aştepte angajaţii Apa Serv să vină şi să-i citească consumul. De la noile echipamente se trimit mai multe rapoarte care indică dacă apometrul a mers invers, un consum mediu, precum şi alte date şi nu doar indexul, astfel încât angajaţii îşi vor putea da seama dacă e vorba de un furt sau o defecţiune sau o tentativă. Pe POIM avem în plan montarea acestor echipamente pe toate noile reţele de apă ce vor fi realizate”, a explicat Costel Avram (foto), directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului. După montarea apometrelor inteligente s-a constatat reducerea furturilor de apă, una din marile probleme cu care încă se confruntă regia de apă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago