Comunitate

Administraţia din Densuş, între proiecte şi măsuri de precauţie

Magdalena Şerban

În comuna Densuş nu se poate vorbi doar despre implementarea investiţiilor şi curăţenia de primăvară, ci şi despre întrunirea Comitetului pentru Situaţii de Ugenţă.

„Am discutat cu medicul de familie, poliţişti, membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi colegi din primărie, despre măsurile luate pentru a preîntâmpina contaminarea cu coronavirus. Există destule persoane care au plecat la muncă în străinătate şi au familiile aici. Oamenii pot veni în primărie pentru diverse solicitări, însă vor intra câte unul şi se impune să se dezinfecteze pe mâini cu soluţia pe care le-am pus-o la dispoziţie. Am început şi acţiunea de dezinfecţie pe străzile comunei şi în locurile în care se înregistrează trafic”, a afirmat Adrian Vîrtopean (foto), primarul comunei Densuş.
Comunitatea beneficiază de serviciile permanente ale unui medic de familie care îşi desfăşoară activitatea în cadrul dispensarului uman din satul Densuş. Ba mai mult, are înscrişi şi cetăţeni din alte localităţi din jur.
„Avem un proiect de modernizare şi dotare a dispensarului, ce iniţial a fost depus prin Fondul de Investiţii, dar nişa respectivă nu mai e valabilă, aşa că l-am accesat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Mai doresc să anunţ oamenii că am început curăţenia de primăvară. Acţiunea o facem cu cei de la Serviciul Public şi cele şapte persoane aflate la ora actuală în ajutor social (strângerea deşeurilor, zugrăvitul pomilor, decolmatări etc ). Luna viitoare vom implica şi şcoala în acest demers. Fac un apel la solidaritate şi spirit civic, rugând localnicii să se ocupe şi ei de arealul din faţa caselor. De asemenea, ne dorim să nu mai găsim resturi din materialele de construcţii aruncate în diverse locuri. Dacă nu menţinem comuna curată, nimeni nu vine să ne facă nouă curăţenie. Oricum, mai e puţin până vor fi montate camere de supraveghere pe domeniul public. Am semnat deja contractul de finanţare (fonduri europene) şi urmează licitaţia. Sunt stabilite puncte, cu precădere în intersecţii, unde monitorizarea se va realiza în regim performant, inclusiv noaptea”, a mai arătat primarul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura