Categories: Comunitate

Administraţia din Rapoltu Mare a renunţat la Master Planul judeţean

Magdalena Şerban

Satele din Rapoltu Mare nu vor fi alipite proiectului demarat de Apa Prod, care prevede modernizarea cu fonduri europene a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare din judeţul Hunedoara. Decizia aparţine administraţiei locale şi are la bază mai multe motive din cauza cărora s-a ajuns să se refuze intrarea în această asociere.

Economie de doi lei la metrul cub de apă
“Dacă aş fi fost de acord, automat, tariful apei pentru populaţie ar fi crescut. Am considerat că este de bun simţ ca oamenii pe care-i reprezint să beneficieze de un preţ cât mai apropiat de veniturile şi posibilităţile lor. Se adună destule cheltuieli într-o lună: utilităţi, tratamente medicale şi multe altele. Mai trebuie să şi trăiască, iar dacă eu pot să-i ajut să economisească undeva la doi lei la un metru cub de apă, e foarte important. E vorba de pâinea lui pe o zi sau chiar mai multe. Aşa că am decis să mergem pe aceeaşi linie cu municipiul Orăştie, bazându-ne pe cei de la Goscom (operatorul serviciului public de apă şi canalizare din Orăştie, care are ca principal obiect de activitate gestionarea resurselor de apă, tratarea şi distribuţia ei către consumator). În momentul de faţă avem un preţ foarte bun, adică 2,16 lei la metrul cub de apă. Avem de spus şi un cuvânt în cadrul AGA, deci nu trebuie să acceptăm preţuri impuse şi nerealiste, ceea ce e un alt avataj”, precizează Octavian Roman (foto), primarul comunei Rapoltu Mare.

Fiecare sat cu specificul lui
Potrivit primarului, de alimentare cu apă beneficiază locuitorii satelor Rapoltu Mare, Bobâlna, Folt şi Boiu. “Şi la Rapolţel am încercat, avem făcut şi un studiu de fezabilitate, dar fiind multă stâncă, e greu de implementat o astfel de investiţie. În plus, le e greu şi oamenilor să se branşeze, tot din aceeaşi cauză a zonei stâncoase fiind necesare dotări speciale şi săpături care ar influenţa negativ fundaţiile caselor. Prin urmare, am cam renunţat la idee. Oamenii au fântâni, în general, şi există un izvor natural în centrul satului, de unde se aprovizionează pentru a-şi asigura necesarul de apă în gospodărie. Probleme cu secatul fântânilor am avut şi în acest an şi mai avem şi cu debitul din reţeaua de alimentare cu apă în sistem centralizat, din pricina izvorului captat, din Boiu. Acesta, din cauza lipsei precipitaţiilor, prezintă debit scăzut, fiind alimentat mai mult de ploi şi mai puţin din interior”, a mai arătat primarul din Rapoltu Mare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

16 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

16 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

16 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

16 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

16 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

16 ore ago