Actualitate

Administratorul unei săli de fitness din Deva nu a fiscalizat veniturile timp de aproape doi ani

Administratorul unei săli de fitness din Deva este cercetat de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Crimi­na­lităţii Economice pentru că nu a fiscalizat venituri de peste 300.000 de lei, ce au fost realizate din abo­na­mente la sală şi consumaţia clienţilor la bar timp de aproape doi ani de zile, a informat, ieri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Amenzi
Prejudiciul rezultat în urma faptului că veniturile obţinute în perioada ia­nuarie 2023-septembrie 2024 nu au fost declarate va fi stabilit cu ocazia con­tinuării cercetărilor efectuate de poliţişti.
Fapta a fost descoperită în cadrul unei ample acţiuni de control derulată de poliţişti şi de comisarii de la Pro­tecţia Consumatorului în scopul combaterii faptelor ilicite din domeniul public de sănătate şi combaterii eva­ziunii fiscale.
Acţiunea a vizat agenţi economici care au obiect de activitate săli fit­ness, farmacii, farmacii naturiste, ca­binete medicale private, cabinete sto­matologice, cabinete veterinare şi clinici medicale şi s-a derulat pe raza municipiilor Deva, Hunedoara, Brad, Petroşani, Lupeni, Vulcan şi a oraşului Călan.
În cadrul acţiunii au fost verificate 14 săli de fitness, 28 farmacii şi far­macii na­turiste, 77 de cabinete me­dicale, cli­nici medicale, cabi­ne­te stomatologice, cabinete veterinare.
Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate şapte amenzi, în va­loare totală de 25.000 de lei, fiind cons­tatate două infracţiuni de eva­ziune fiscală, a precizat sursa citată. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura