Pentru a veni în sprijinul candidaților, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) va organiza și în anul 2024 mai multe centre de admitere, atât la sediile UVT din municipiul Timișoara, cât și în mai multe județe din bazinul principal de selecție a studenților UVT: Arad, Alba, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinți, Satu Mare și Vâlcea. Acestea vor fi localizate în următoarele colegii naționale partenere UVT:
Punctele de înscriere și de preluare a documentelor de la sediul Universității de Vest din Timișoara (bd. Vasile Pârvan nr. 4, Timișoara, cod poștal 300223, jud. Timiș, România) vor fi deschise în perioada 1-28 iulie 2024, programul detaliat fiind disponibil AICI.
Centrele județene de admitere vor fi deschise în a doua parte a lunii iulie 2024, în perioadele 15 – 18 iulie 2024 și 23 – 25 iulie 2024.
Intervalul orar în care se pot prezenta candidații la centrele județene de admitere este 9:00-16:00. În aceste centre, candidații vor putea completa dosarul electronic de pe platforma de admitere cu sprijinul reprezentanților UVT, vor putea certifica documentele din dosar conform cu originalul și vor putea preda diplomele de bacalaureat/de licență în original, după caz.
Toți candidații vor prezenta documentele necesare procesului de admitere, în conformitate cu prevederile regulamentelor privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere elaborate de facultățile UVT, în original sau în copie legalizată, până cu cel puțin o zi înainte de data afișării listelor cu candidații admiși, conform calendarului stabilit prin regulamentele facultăților UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere, la punctele de preluare a documentelor de admitere din sediile UVT sau din centrele județene de admitere organizate de UVT, pentru scanarea și certificarea acestora conform cu originalul de către operatorii UVT. Candidații care nu vor îndeplini această prevedere nu vor fi incluși în clasamentul procesului de admitere.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Procesul de înscriere pentru admiterea din această vară este deja deschis la UVT. Aspiranții la studii universitare pot începe oficial procesul de admitere prin intermediul platformei online special creată pentru a face înscrierea candidaților cât mai facilă – admitereonline.uvt.ro. Apoi, în a doua parte a lunii iulie, urmează ca documentele să fie prezentate de către candidați la centrele de admitere, pentru certificarea acestora conform cu originalul, prin scanare de către reprezentanții UVT. Vă așteptăm la Timișoara, orașul vestic în care tinerii își definesc cea mai bună versiune a lor, la UVT.”
_________________________________________
Toate informațiile despre procesul de admitere și oportunitățile pe care UVT le oferă sunt disponibile pe site-ul UVT dedicat procesului de admitere – admitere.uvt.ro.
Până în prima parte a lunii iulie 2024, candidații vor putea să completeze informații și să încarce documente pe platforma de înscriere. Procesul de înscriere se derulează în mediul online, urmând ca documentele să fie prezentate de către candidați la centrele de admitere, pentru certificarea acestora conform cu originalul, prin scanare de către reprezentanții UVT.
Pașii pe care trebuie să îi parcurgă candidații în cadrul procesul de înscriere sunt disponibili AICI. Oferta UVT este formată din 82 de programe de studii universitare de licență și 102 programe de studii universitare de masterat, din 35 de domenii de studii.
_________________________________________
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…