Adolescent bătut de amicii cu care ieșise să se drogheze
Un minor din municipiul Petroșani a ajuns de urgență în sala de operație a Spitalului de Urgență Petroșani, unde i-a fost extirpată splina. Cei care l-au bătut sunt doi prieteni cu care obișnuia să-și petreacă timpul, dar pe care i-a provocat după ce a consumat droguri.
Tinerii petreceau mult timp împreună, însă, din păcate, consumau și droguri. Într-o seară, unul dintre băieți a consumat substanțe psihoactive și a început să-i șicaneze pe alți doi prieteni, împingându-i cu umărul și încercând să le pună piedică. „Acest comportament l-a determinat pe unul dintre tineri să-l lovească cu palma/ pumnul peste față și cu piciorul în zona umărului, după care a prins-o cu ambele mâini de umeri și a împins-o spre o mașină parcată. (…) După ce
l-au lovit, cei doi inculpați au plecat de la locul faptei, iar persoana vătămată a ajuns singură la domiciliul mamei sale”, se reține din dosarul de la Judecătoria Petroșani. Adolescentul de 17 ani a fost condamnat la o măsură educativă neprivativă de libertate, pe o perioadă de șase luni. Tânărul de 20 de ani care l-a lovit pe minor a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală. (M. Gânju)