Tânărul se înfuriase după ce fata a rupt relația cu el și și-a găsit un al iubit, așa că a urmărit-o cu gândul să o facă să se răzgândească.
A dat peste ea în cel mai mare parc din municipiul Petroșani, iar când a văzut-o cu un alt băiat și-a pierdut mințile. Conform anchetei, atât victima cât și agresorul erau minori la momentul când s-au petrecut faptele în urma cărora adolescentul a fost condamnat. Fata stătea în parc cu un băiat, când a apărut fostul său iubit. Acesta, gelos nevoie mare, a trântit-o pe adolescentă la pământ, a lovit-o cu palmele și i-a dat și câțiva pumni. Ca să fie totul complet, i-a furat fetei și banii pe care îi avea la ea. Tânăra a strigat după ajutor, moment în care agresorul a fugit. Procurorii l-au învinuit de tâlhărie calificată, iar instanța a reținut că la momentul săvârşirii faptei avea vârsta de 17 ani, iar de la data comiterii faptei a arătat că a înțeles gravitatea infracțiunii comise. În plus și fosta iubită l-a iertat și n-a mai avut pretenții de natură penală sau civilă, astfel că Judecătoria Petroșani
l-a condamnat la măsura educativă a supravegherii pe o durată de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. (M.Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…