Adolescent prins de poliţişti după o urmărire
Poliţiştii au semnalizat oprirea unui autoturism în trafic, pe raza comunei Şoimuş, după ce le-a fost atrasă atenţia că maşina nu avea numărul de înmatriculare în partea din faţă. Însă cel aflat la volan n-a oprit, ci a apăsat pe acceleraţie încercând să fugă.
”Echipajul de poliţie a pornit în urmărirea acestuia. La un moment dat, conducătorul autovehiculului a părăsit partea carosabilă, a ieşit pe un teren viran, unde s-a împotmolit, după care conducătorul autovehiculului a coborât din maşină şi a fugit. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că autoturismul a fost condus de un minor în vârstă de 17 ani, din comuna Şoimuş, care nu posedă permis de conducere şi care a fost identificat la scurt timp şi a fost condus la sediul Secţiei de Poliţie Rurală Şoimuş, în vederea luării măsurilor legale”, informează IPJ Hunedoara. Adolescentul este cercetat penal pentru conducere fără permis. (M. Gânju)