Adolescent trimis la închisoare
Mai bine de patru ani va sta închis într-un centru de detenție pentru minori un adolescent din municipiul Lupeni, condamnat în mai multe rânduri, după ce a jefuit un localnic.
L-a lovit mișelește iar după ce victima a căzut la pământ, adolescentul i-a luat din buzunar telefonul mobil. Judecătoria Petroșani l-a găsit vinovat pentru infracțiunea de tâlhărie calificată. ”În timp ce persoana vătămată se deplasa spre domiciliu, în momentul în care a ajuns în fața porții imobilului în care locuiește, inculpatul l-a lovit cu pumnul în zona feței, apoi i-a sustras telefonul mobil marca Huawei, pe care persoana vătămată îl avea în buzunarul hainei. (…) Ulterior, inculpatul a vândut telefonul unei persoane cu suma de 150 lei. În urma agresiunii, persoana vătămată a suferit leziuni fizice care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale”, se arată în dosar. Adolescentul a mai fost condamnat până acum de șase ori, dar a scăpat aproape de fiecare dată de închisoare, lucru ce l-a încurajat. Judecătoria Petroșani l-a condamnat la măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție, pe o durată de 4 ani și 2 luni, dar sentința nu este definitivă. (M.Gânju)