Poliţiştii s-au autosesizat după ce imaginile cu adolescenta bătută au ajuns pe reţelele sociale. Agresoarea, o fată de 13 ani, nu va răspunde penal.
Totul s-a petrecut într-un cartier al municipiului Deva sub privirile altor adolescenţi. Aceştia nu intervin pentru a aplana conflictul, ba chiar par să o încurajeze pe agresoare. ”În data de 07.09.2020, în urma unei postări pe o reţea de socializare a unui mesaj şi a unei filmări, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Deva, s-au sesizat din oficiu că, în prezenţa mai multor martori, toţi adolescenţi, o minoră în vârstă de 16 ani a fost agresată de către o altă minoră de 13 ani. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunile de lovire şi alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice”, a precizat Carla Strujan, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Părinţii minorei agresoare riscă o amendă contravenţională. Anchetatorii încearcă să-i identifice pe toţi cei care au fost la faţa locului în momentul în care adolescenta a fost agresată. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…