Adrian Samson, modestul truditor al penelului
Nicolle Ebner
Mai zilele trecute, m-a căutat la redacţie artistul plastic Adrian Samson. Îl cunoşteam – dacă pot spune aşa – de la vernisajele personalelor sale, susţinute la Galeriile „Forma” din Deva. Adică, mai mult din recenziile criticilor şi din lucrările expuse pe simezele galeriei devene, pentru că nu-i aşa, în astfel de ocazii, protagoniştii sunt înconjuraţi de cei apropiaţi, străinii reuşind cu greu să prindă un fir de pai de care să se agaţe. Vizita la redacţie m-a surprins într-un mod plăcut, cu atât mai mult, cu cât Adrian Samson a venit să-mi povestească, precum unui vechi prieten, despre un moment important pentru viaţa şi cariera lui. Aniversarea a 55 de ani de viaţă şi 30 de ani de creaţie. De invenţie, de trăiri diverse, de luptă, de zbatere, de inspiraţie sau disperare în lipsa ei, de analiză a vieţii, secundă cu secundă, ca să nu pierzi nici un cadru. Impresionant! Când te gândeşti că pentru unii dintre noi este aproape imposibil să ducă până la capăt până şi o idee coerentă şi corect exprimată. Stând la şuetă cu Adrian Samson, am ajuns să-i dau dreptate poetului hunedorean, Ion Urdă, fost consilier judeţean, care mă „cadorisea”, ori de câte ori era posibil, cu un număr nou al revistei Provincia Corvina, şi care spunea că Adrian Samson este un „monument de modestie şi bun simţ, asociate, însă, unei tenacităţi de admirat”. Cu 12 expoziţii personale (prima, în 1978, la Iaşi), şase naţionale, o nominalizare pentru premiile Uniunii Artiştilor Plastici din România, pictorul devean şi-a făcut un nume, prin munca şi efortul lui, nu numai în judeţ, ci şi în ţară.
Sunt câţiva medici din Deva – numai cât ştiu eu – care îţi apreciază lucrările de artă plastică modernă, tehnica adoptată şi, cu siguranţă, temele abordate. Ştii câte lucrări ai realizat, în 30 de ani?
Cred că am în jur de 4.000 de lucrări. O parte am dat-o cadou, unele au fost vândute, iar altele au ajuns la muzee. Inclusiv la Casa Poporului, pentru că pe vremea vechiului regim, se făceau achiziţii de tablouri. Au cumpărat şi de la mine, cred că trei sau patru lucrări. Nu mai ştiu nimic de soarta lor. Or fi sau nu pe pereţii Parlamentului sau aruncate prin vreo magazie. De-a lungul carierei artistice, nu pot spune că iubitorii de artă sau ai stilului meu s-au călcat în picioare ca să cumpere tablouri, dar nu mă pot plânge. Cred că Dumnezeu a avut grijă de mine.
Cred că am în jur de 4.000 de lucrări. O parte am dat-o cadou, unele au fost vândute, iar altele au ajuns la muzee. Inclusiv la Casa Poporului, pentru că pe vremea vechiului regim, se făceau achiziţii de tablouri. Au cumpărat şi de la mine, cred că trei sau patru lucrări. Nu mai ştiu nimic de soarta lor. Or fi sau nu pe pereţii Parlamentului sau aruncate prin vreo magazie. De-a lungul carierei artistice, nu pot spune că iubitorii de artă sau ai stilului meu s-au călcat în picioare ca să cumpere tablouri, dar nu mă pot plânge. Cred că Dumnezeu a avut grijă de mine.
Ai reuşit să treci graniţa cu lucrările tale? Ai fost invitat să participi şi la expoziţii, în străinătate?
Da, am expus în Hyvinkaa-Finlanda, la Bruxelles-Belgia, la Ambasada României din Paris şi tot în Franţa, dar la Grenoble, unde lucrările au intrat în patrimoniul primăriei, şi de două ori, la Arras. O parte din tablourile mele au ajuns în colecţii particulare şi de stat, de exemplu Muzeul de Artă Deva, în Bacău, Bucureşti, Sibiu, Arad, Iaşi, Franţa, Olanda, Belgia, Germania, Austria, Anglia, Italia, Danemarca, SUA, Suedia.
Da, am expus în Hyvinkaa-Finlanda, la Bruxelles-Belgia, la Ambasada României din Paris şi tot în Franţa, dar la Grenoble, unde lucrările au intrat în patrimoniul primăriei, şi de două ori, la Arras. O parte din tablourile mele au ajuns în colecţii particulare şi de stat, de exemplu Muzeul de Artă Deva, în Bacău, Bucureşti, Sibiu, Arad, Iaşi, Franţa, Olanda, Belgia, Germania, Austria, Anglia, Italia, Danemarca, SUA, Suedia.
Ştiu că, de-a lungul carierei, ai făcut o serie de călătorii de documentare. Cât de importante sunt pentru voi, artiştii, astfel de experienţe?
Într-adevăr, am fost în Kiev, Moscova, St. Petersburg, Koln, Dusseldorf, şi Paris, mai recent, unde am avut ocazia să vizitez muzeul de artă modernă, să consult cataloage de artă. Aceste vizite sunt, într-un fel, evaluări ale muncii personale, dar şi adevărate surse de inspiraţie şi informare cu privire la noutăţile din acest domeniu. Este ca în sport. Îţi consolidezi poziţia, luându-te la trântă cu adversari străini, şi dacă se poate, cu cei mai buni. Făcând călătorii de documentare, îţi lărgeşti orizontul cunoaşterii.
Ultimele lucrări sunt puternic influenţate de vremurile actuale. Cu o soţie şi o fiică şomere, Adrian Samson nu prea mai are motive să vadă viaţa în roz. Dar, asta nu-l împiedică să-şi facă planuri de viitor. Ba chiar, îl îndârjeşte pentru marele eveniment de anul viitor. Aniversarea a 55 de ani de viaţă şi 30 de creaţie artistică.
Într-adevăr, am fost în Kiev, Moscova, St. Petersburg, Koln, Dusseldorf, şi Paris, mai recent, unde am avut ocazia să vizitez muzeul de artă modernă, să consult cataloage de artă. Aceste vizite sunt, într-un fel, evaluări ale muncii personale, dar şi adevărate surse de inspiraţie şi informare cu privire la noutăţile din acest domeniu. Este ca în sport. Îţi consolidezi poziţia, luându-te la trântă cu adversari străini, şi dacă se poate, cu cei mai buni. Făcând călătorii de documentare, îţi lărgeşti orizontul cunoaşterii.
Ultimele lucrări sunt puternic influenţate de vremurile actuale. Cu o soţie şi o fiică şomere, Adrian Samson nu prea mai are motive să vadă viaţa în roz. Dar, asta nu-l împiedică să-şi facă planuri de viitor. Ba chiar, îl îndârjeşte pentru marele eveniment de anul viitor. Aniversarea a 55 de ani de viaţă şi 30 de creaţie artistică.
Magarusul asta ma tragea de perciuni cand eram in generala, la numarul 3 in Deva. Nu stiam ca si magarii sunt in stare sa tina pensula si sa picteze.
probabil ca meritai, domnule !!
aveti noroc ca aviti o slujba ,cea de prof. de desen ca altfel ajungeati cersetori. ce ma intriga e faptul ca un prof care preda literatura nu se da mare scriitor cel de biologie nu se crede pasteur numai cei de desen se cred mari artisti mizgalitori de pinze si hirtie……vai si amar mare mai e prostia si ingimfarea
Totdeauna am admirat tenacitatea si determinarea lui Adrian, simpaticul si aparent usor arogantul meu coleg de pe Culturii/Iasi, precum si dintr /o frumoasa tabara de pictura; la modestie si bun simt as vrea sa cred ca semanam (cel putin atunci)Pentru mine a contat eeexemplul lui artistic precum si faptul ca o data a zis ca sunt cel mai bun din grupa la desen.Ii doresc sanatate si sa se bucure de rodele muncii lui!
Am fost colegi in acelasi centru universitar si l-am apreciat intotdeauna. Din pacate ne-am pierdut din vedere de vreo 20 de ani! Felicitari, Adi!!!