Categories: ActualitateUltima Ora

Adrian Sârbu, boss-ul de la Mediafax, arestat preventiv

       Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri noapte, arestarea preventivă a lui Adrian Sârbu sub acuzaţiile de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare, decizia fiind luată după mai multe ore de deliberare. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată.

Liana Petrovici, acuzată de complicitate la spălare de bani în acelaşi dosar şi reţinută marţi, va fi plasată sub control judiciar, tot ca urmare a deciziei CAB.

Un comunicat al Parchetului ICCJ transmis în cursul zilei de marţi anunţa punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Adrian Sârbu şi faţă de Liana Petrovici. Conform procurorilor, „la solicitarea inculpatului Sârbu Adrian, inculpaţii Şerban Liliana, Grigoruţa Roxana Dorina, Bălan Eugenia (arestată în altă cauză), Dinu Sorin, Cozac Daniela Reghina (cercetată în stare de libertate), Crisbăşan Rodica şi Chiş Gheorghe Dragoş, împreuna cu suspecţii Atanasiu Diana şi Eremia Dragoş au folosit o schemă infracţională în scopul sustragerii de la plata către Bugetul General Consolidat al Statului a Taxelor şi Impozitelor, schemă în care au fost interpuse mai multe societăţi comerciale care au derulat operaţiuni fictive, în intervalul 2011 – 2014, în relaţia cu beneficiarii drepturilor de autor derulate de societăţile din grupul Mediafax.

Ei susţin că Adrian Sârbu „deţinea controlul asupra tuturor societăţilor din grup, deciziile acestuia impunându-se cu putere de lege”. „În acest context, în cadrul şedinţelor de bugetare a societăţilor, la care a participat şi inculpatul Sârbu Adrian, a afirmat în mod constant ca nu este dispus sa plătească taxe la stat şi s-a arătat interesat de găsirea unor modalităţi concrete de evitare a acestora, la nivelul managementului S.C. MEDIAFAX GROUP S.A., S.C. MEDIAFAX S.A. si S.C. APROPO MEDIA S.R.L., fiind gândit, astfel, un sistem de eludarea a taxelor care în mod normal şi firesc trebuiau virate la bugetul de stat, sens în care s-a hotărât înfiinţarea de societăţi în care să fie transferat capitalul, pentru a fi protejat de sistemul legislativ din România, care impunea obligativitatea achitării acestor taxe”, afirmă procurorii, apreciind că „sistemul creat nu avea ca scop doar sustragerea de la plata către bugetul general consolidat al statului a taxelor si impozitelor, ci şi utilizarea mai departe a sumelor de bani provenite din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în scopul plăţii de bonusuri pentru funcţiile de top ale societăţilor şi în special pentru inculpatul Sârbu Adrian”.

„Disimularea adevăratei naturi a provenienţei se realiza prin interpunerea în circuitul financiar a mai multor societăţi de tip fantomă, în conturile cărora erau transferate de către S.C. MEDIAFAX GROUP S.A. importante sume de bani, operaţiuni în care erau interpuse alte două societăţi comerciale”, se arată în comunicatul Parchetului ICCJ. Conform anchetatorilor, prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului se cifrează la valoarea de 16.809.964 lei rezultat din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la suma de 2.660.000 lei din săvârşirea infracţiunii de delapidare, fiind supusă spălării banilor suma de 2.893.607 lei.

Adrian Sârbu a afirmat că dosarul MEDIAFAX are ca scop distrugerea instituţiilor media pe care le-a construit în ultimii 25 de ani.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

2 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

2 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

2 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

2 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

2 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

2 ore ago