Categories: Sport

Adversari mai tari, mobilizare mai bunã

Ciprian Marinuţ

CFR Simeria a obţinut o remiză albă (0-0) cu nou-promovata în Liga I, Voinţa Sibiu, şi a dispus cu 2-1 de formaţia de ligă secundă, Unirea Alba Iulia, în amicalele disputate la finalul săptămânii. Antrenorul Marius Opric susţine că feroviarii au jucat bine, fiind motivaţi de întâlnirea unor adversari din ligi superioare.

 
Revelaţia primelor două etape din Liga I, egală (1-1) cu Steaua şi victorioasă (1-0) cu Astra Ploieşti, Voinţa Sibiu a fost ţinută în şah, scor 0-0, de CFR Simeria, în amicalul de lux desfăşurat pe terenul feroviarilor. Sibienii au fost superiori la posesie şi la numărul de ocazii, dar s-au dovedit lipsiţi de inspiraţie în faţa apărării simeriene. Trupa antrenată de Marius Opric nu s-a limitat la a-şi bloca adversarii, ci a avut şi momente în care le-a pus probleme, fiind un partener perfect de antrenament pentru sibieni. „Am făcut un meci bun. Băieţii s-au mobilizat, pentru că au vrut să demonstreze că pot da o replică de calitate unei echipe din prima ligă”, a spus antrenorul Marius Opric.

Au marcat şi pentru adversari
Cu un moral bun după remiza cu Voinţa Sibiu, CFR Simeria a obţinut prima victorie din partidele de verificare din această vară în meciul din ziua următoare cu Unirea Alba Iulia. Feroviarii s-au impus cu 2-1 (2-1), după un meci în care au marcat toate cele trei goluri. Pepenar (min. 10) a înscris în propria poartă, după o lovitură liberă executată de jucătorul Unirii, Cristea. Golgheterul Dăscălescu (min. 14) a egalat pentru CFR cu un şut la vinclu din lovitură liberă de la 20 de metri, iar Făgărăşanu (min. 17) a marcat cu un şut din careu, bine plasat la colţul lung, şi a adus victoria feroviarilor, 2-1. „Şi în acest meci, echipa s-a mobilizat şi a jucat foarte bine. Se pare că ne priesc duelurile cu adversari mai bine cotaţi”, a spus antrenorul Marius Opric. Înaintea acestor două meciuri, CFR a pierdut, scor 0-2, acasă, cu FC Cisnădie, într-un joc în care feroviarii au părut în vacanţă, şi a remizat, scor 1-1, în deplasare cu Unirea Alba Iulia.
Tehnicianul Marius Opric a folosit următorii jucători:  Iancău – Vîrtan, Dosan, Buta, Păduraru – Crişan, Găceanu, Pepenar, Domide – Făgărăşanu, Dăscălescu. Au mai jucat: Şoit, Ungureanu, Chelariu, Ivaşcu, Lintaru.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

o zi ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

2 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

4 zile ago