Nicolle Ebner
Printr-un ordin al preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, un număr de 12 societăţi comerciale din judeţul Hunedoara au fost reactivate, putându-şi relua activitatea, începând cu data de 25 septembrie.
Mai puţin de 1 la sută şi-au depus declaraţiile de venit
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara, Mihaela Mănăilă, declară că, potrivit ordinului semnat de preşedintele ANAF, cei 12 agenţi economici înscrişi în Lista contribuabililor reactivaţi, pot să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, ca urmare a încetării situaţiei care a condus la scoaterea din evidenţă. Firmele hunedorene şi-au depus toate declaraţiile restante, iar după întrunirea tuturor condiţiilor, au solicitat organelor fiscale competente reactivarea lor. În data de 11 iunie 2009, 1.353 de societăţi comerciale din judeţul Hunedoara au fost declarate inactive şi incluse pe o listă naţională, care a fost dată publicităţii. Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1.487, pentru aprobarea Listei contribuabililor reactivaţi, a fost emis în data de 9 septembrie 2009, fiind afişat concomitent la sediul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi pe pagina de Internet a Ministerului Finanţelor Publice – portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Ordinul intră în vigoare în termen de 15 zile de la data publicării pe pagina de Internet şi afişării la sediul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv, începând cu data de vineri, 25 septembrie 2009.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…