Volodia Macovei
Politicienii noştri vor să ne ia şi bruma de intimitate care ne-a mai rămas. Pentru a atinge acest scop, proiectul de lege privind obligativitatea înregistrării şi stocării datelor de identificare ale utilizatorilor de cartele telefonice preplătite a fost băgată în viteză maximă, de vreo două zile, în Parlamentul României. Inepţia acestei legi este uriaşă, iar asaltul asupra libertăţii de comunicare este de o agresivitate fără precedent.
După mintea bolnavă a iniţiatorilor acestei legi, toţi cei care îşi cumpără o cartelă de telefonie mobilă preplătită trebuie să-şi dea datele personale, respectiv numele, codul numeric personal, seria şi numărul cărţii de identitate. E uşor de închipuit ce va însemna asta pentru un amărât de chioşcar care are de vânzare astfel de cartele şi care va fi obligat să facă un adevărat contract cu cei care, până acum, plăteau cartela şi gata. Dar nu disconfortul comercianţilor este marea problemă, ci agresivitatea cu care politicienii români dispun intrarea peste vieţile românilor.
În general, cei care cumpără cartele preplătite sunt oameni care nu doresc să figureze prin nu ştiu ce baze de date ale companiilor de telefonie – şi nu numai. Sau sunt oameni care s-au fript cu tot felul de abonamente, care au ajuns să-i coste mult mai mult decât dacă şi-ar fi încărcat, după nevoie, o cartelă cu câţi bani aveau la dispoziţie, drămuindu-şi convorbirile.
Nebunia iniţiativei guvernului este şi aceea că, odată adoptată legea, în termen de şase luni de la intrarea în vigoare, respectiv 1 ianuarie 2015, toţi cei care au cartelă preplătită trebuie să se înregistreze cu datele personale, în caz contrar oprindu-i-se accesul în reţeaua de telefonie. În situaţia asta ar fi cam 10 milioane de posesori de cartele preplătite. Colac peste pupăză, nebunia merge mai departe, obligând firmele care oferă acces Internet wireless (fără fir – n.n.) gratuit să securizeze accesul cu parolă şi să ceară utilizatorilor din reţea să se identifice, iar aceste date să fie stocate timp de şase luni.
Ceea ce este greu de înţeles este faptul că România doreşte acest sistem cumplit de control, în condiţiile în care, în Uniunea Europeană s-a renunţat la astfel de idei de gen Big Brother, tocmai pentru că sunt împotriva libertăţii şi drepturilor individului.
Suntem o naţie cu politicieni tembeli!
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…