Agresorii poliţistului rămân în arest
Contestaţia celor doi tineri, aflaţi în arest preventiv, sub acuzaţia de ultraj, după ce au agresat în trafic pe şeful Postului de Poliţie din comuna Bretea Română, a fost respinsă, ieri, de către judecătorii de la Tribunalul Hunedoara.
Reamintim că la propunerea procurorilor, magistraţi de la Judecătoria Haţeg au decis ca Sergiu Neag şi Sergiu Sabin Ardelean să stea în arest preventiv 29 de zile. Cei doi au contestat această măsură, contestaţia judecându-se ieri la Tribunalul Hunedoara, unde instanţa a decis ca ei să rămână în arest. (A. Năstase)