Totodată, instanţa a stabilit următorul termen pentru 11 ianuarie 2016, dată la care se vor judeca apelurile depuse de inculpat şi de procurori faţă de sentinţa dată de prima instanţă, respectiv Tribunalul Hunedoara.
Dorin Popovici a fost condamnat în luna octombrie de instanţa hunedoreană la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a fost implicat la începutul lunii august într-o altercaţie dintr-un local din Câmpu lui Neag. Acesta l-a lovit pe Iosif Manolesc cu o sticlă de bere în cap, provocându-i leziuni grave. Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul din Petroşani, unde a fost diagnosticată cu traumatism cranio-facial şi hematom, după care a fost transferat la Spitalul din Deva. Poliţiştii s-au autosesizat din oficiu pentru lovituri şi alte violenţe, ulterior, fapta bărbatului fiind încadrată la tentativă de omor. Agresorul în vârstă de 27 de ani a fost arestat preventiv din 7 august, acesta fiind menţinut în spatele gratiilor pe perioada judecării dosarului. (N.Bumbac)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…