Ieri, conducerea AJF Hunedoara a organizat ultima acţiune din acest an, la care au fost invitaţi membrii, colaboratorii sau reprezentanţii presei.
Cu această ocazie a fost prezentat şi un scurt bilanţ al activităţii asociaţiei în perioada de la alegerile generale şi până în prezent, rezultatele înregistrate la toate nivelele pe care le coordonează asociaţia.
Au fost multe luări de cuvânt pe marginea acestui scurt bilanţ pozitiv, cu propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii şi mai mult cu o serie de propuneri pentru organizarea altor competiţii fotbalistice la nivelul judeţului, pe lângă cele consacrate.
Preşedintele AJF Hunedoara a ţinut să le mulţumească tuturor membrilor activi ai AJF, membrilor din Comitetul Executiv şi colaboratorilor pentru sprijinul acordat la buna desfăşurare a competiţiilor din sfera de activitate, menţionând faptul că judeţul Hunedoara are potenţial pentru a revigora mişcarea fotbalistică judeţeană la nivelul juniorilor şi seniorilor, iar în perioada următoare se vor aduce multe noutăţi în ceea ce priveşte activitatea asociaţiei. (N. Gavrea)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
LA MULTI ANI ! SARBATORI FERICITE ! Pentru imbunatatirea activitatii atat a AJF cat si a Mesagerului va sugerez sa va ocupati mai mult de Juniori, sa prezentati
si sa popularizati mai mult echipele de juniori.