Categories: Sport

AJF Hunedoara şi-a stabilit noile comisii

Nicolae Gavrea

Noua conducere aleasă a Asociaţiei Judeţene de Fotbal a organizat vineri după masă primul Comitet Executiv, după Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri. Au fost făcute modificări importante în cadrul comisiilor din cadrul AJF s-au stabilit date pentru următoarele activităţi ale comitetului executiv.
Astfel, Sorin Ciotlăuş a rămas în funcţia de secretar general, ca urmare a votului membrilor comitetului executiv. El completează echipa de conducere a asociaţiei alături de noi aleşii în funcţii: preşedinte Cristian Petrean, vicepreşedinţii Cristian Coroescu şi Cristian Gâţ, precum şi reprezentanţii de la Ligile IV şi V şi de la copii şi juniori, aceştia fiind, Eugen Duma, Eugen Băiconi şi Florin Bulgaru.
Adrian Radu îşi păstrează şi pe viitor funcţia deţinută, aceea de preşedinte al Comisiei de competiţii, calitatea activităţii sale fiind apreciată de toţi membrii comitetului executiv. Reputatul arbitru internaţional Grigore Macavei a decis să îşi depună mandatul şi să se retragă, după o activitate de 25 de ani, din calitatea de preşedinte al Comisiei judeţene de arbitri. Acest lucru, spune domnia sa, din motive de sănătate, dar şi de vârstă. De altfel, noul preşedinte al AJF Hunedoara, Cristian Petrean, a declarat în şedinţă: „Îi mulţumesc lui Grigore Macavei, pentru activitatea pe care a depus-o. Ne-a ajutat foarte mult cu experienţa sa, dar dânsul a hotărât, din motive de vârstă, să se retragă, decizie pe care o respectăm, dar o şi regretăm, însă, sunt convins, va fi alături de noi şi în viitor”.
Din aceleaşi motive a decis să se retragă din funcţia de preşedinte al Comisiei de Disciplină, şi Cornel Mihăescu, om cu mare experienţă care a fost mereu alături de Mircea Sârbu şi colegii acestuia din vechea structură de conducere a AJF în rezolvarea multor situaţii litigioase. Acestuia, ca şi foştilor vicepreşedinţi Damian Diniş şi Vasile Scurtu, precum şi celui care a reprezentat Liga a IV-a în CEx, Mircea Glava, le-au fost aduse mulţumiri pentru activitatea depusă.
Noul preşedinte al Comisiei de Arbitri va fi Cosmin Danciu, fost arbitru cu o bună activitate profesională. În fruntea Comisiei de Disciplină a trecut Lucian Jorza, vicepreşedinte este Petru Luca, iar membru rămâne Florin Călugăriţa, secretar fiind, fără drept de vot, Adrian Radu. Comisia pentru Statutul Jucătorului va fi compusă din Aurelian Băleanu (preşedinte), Daniel Stroia (vicepreşedinte) şi Gheorghe Pantelimon (membru). Eugen Duma este reprezentant al Ligii a IV-a în CEx, Eugen Băiconi pentru Liga a V-a, iar la copii şi juniori a fost desemnat Florin Bulgaru, trezorier a fost numită Alina Bălan, iar Comisia de cenzori este formată din Amalia Cătană (preşedintă), Bogdan Grecu şi Lavinia Neag (membri). S-a decis înfiinţarea Departamentului metodic de formare, care va fi coordonat de fostul internaţional Ioan Petcu şi de reputatul antrenor Marius Sîrbu.
Următoarea întâlnire ordinară a Comitetului Executiv al AJF Hunedoara va avea loc în 14 martie, când se va stabili unde se va desfăşura Adunarea Generală Ordinară, data propusă fiind cea de 20 aprilie, ocazie cu care i se va decerna, post-mortem, lui Mircea Sîrbu, titlul de preşedinte de onoare al AJF Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

18 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

18 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

18 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

18 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

18 ore ago