Carmen Cosman
Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, acordarea de ajutoare de urgenţă pentru familiile minerilor de la exploatările miniere Petrila, Paroşeni şi Uricani, care urmează să-şi înceteze activitatea, conform HG nr. 772/2011. Sumele sunt alocate pe fondul lipsei banilor pentru plăţile compensatorii.
Potrivit Executivului, valoarea totală a ajutoarelor de urgenţă se cifrează la aproximativ opt milioane de lei, iar numărul familiilor care vor beneficia de aceste ajutoare este de 900. “Actele normative aprobate astăzi prevăd acordarea de ajutoare de urgenţă persoanelor disponibilizate, care să asigure, până la găsirea unui loc de muncă sau desfăşurarea de activităţi independente aducătoare de venituri, un suport financiar care să prevină riscul excluziunii sociale”, se arată într-un comunicat remis, ieri, presei.
Aprobarea sumei efective acordate cu titlu de ajutor de urgenţă se va efectua de ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pe baza propunerii cuprinse în anchetele sociale efectuate de agenţiile pentru prestaţii sociale judeţene în a căror rază teritorială îşi au domiciliul familiile minerilor disponibilizaţi.
La finele lunii noiembrie, aproximativ 50 de mineri disponibilizaţi au protestat în stradă, iar patru dintre ei au declanşat greva foamei, din cauză că nu au primit cea de-a doua tranşă a salariilor compensatorii convenite în momentul disponibilizării. Banii respectivi ar fi urmat să fie achitaţi de CNH, din subvenţia acordată de Guvern, însă ajutorul de stat nu a fost aprobat, din cauză că încă nu există acceptul Comisiei Europene. Cei 900 de angajaţi au ieşit din sistem la începutul lunii octombrie 2011.
Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…
A renunțat la postul călduț și leafa de mii de lei chiar acum când se…
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero, a anunțat finalizarea construcției…
Prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara Pentru că a fost recompensată…
Iosif N., din Călan Pentru că este acuzat că și-a abuzat sexual propriile fete, una…
O tânără din municipiul Petroșani a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de complicitate la…
View Comments
Olteni gorjeni (Sorin Gaman,Maricel Hoara,....)infiltrati de Condescu cu ajutorul lui Berceanu in Ministerul Economiei (Ministerul Oltenilor) au vrut sa distrunga mineritul Vaii Jiului.
Dupa 25 ani in minerit fara nici macar o ora taiata sau o sanctiune..ajung sa primesc ajutoare sociale..si asta drept rasplata pentru ca am muncit..si nu am stat sa astept somaj..ajutoare..etc..de fapt..asa ne trebuie..ne meritam soarta..
@ Miner
Aveti dreptate sa va plangeti de situatia in care ati ajuns, probabil dumneavoatra n-aveti nici o vina, ati muncit cinstit 25 de ani in subteran, dar sunt destui alti vinovati pentru ce s-a intamplat si se intampla in mineritul din Vale. Dar, principala problema este ca mineritul din Valea Jiului, cel putin cum este organizat acum, nu este absolut de loc rentabil, el produce pierderi masive si nu mai poate fi subventionat la infinit.