Categories: Comunitate

Ajutor pentru elevii săraci

Magdalena Şerban

Primarul din Blăjeni, Horia Jurcă (foto), speră ca în cazul în care noua propunere legislativă referitoare la asigurarea unui loc gratuit în internat, elevilor de la sate care provin din familii cu probleme sociale şi sunt nevoiţi să facă naveta la licee sau şcoli profesionale din alte localităţi, să fie extinsă şi la nivel gimnazial.

Fac naveta începând cu clasa a V-a
„Comuna noastră nu duce lipsă doar de un liceu, ci chiar de o şcoală gimnazială. În anii trecuţi, când din considerente de eficienţă, mai exact din cauza numărului mic de elevi, s-au închis şcoli, Blăjeniul a fost pe lista cu instituţii de învăţământ pe care s-a pus lacătul. Astfel, de atunci, elevii noştri de generală sunt nevoiţi să facă naveta la Buceş, pierzând timp în detrimentul studiului. Foarte puţini îşi permit să meargă la Brad, însă în situaţia respectivă, cheltuiala le aparţine părinţilor, microbuz gratuit asigurându-se doar pentru copiii care se deplasează pe ruta către Buceş. Cât priveşte liceenii, ei au ales tot Bradul în cea mai mare parte, apelând la serviciile unui operator privat de transport, deci, făcând naveta pe cont propriu. Sunt sigur că în situaţia noastră se află mai multe comunităţi, mai ales din rândul localităţilor de munte. Aşa că un astfel de proiect ar merita să se materializeze şi să nu mai stăm şi să ne mirăm de ce se depopulează satele din România”, susţine primarul din Blăjeni, Horia Jurcă. Reamintim că propunerea legislativă respectivă a fost depusă la Camera Deputaţilor de Florentin Gust, deputat al Partidului Social Românesc (PSRO), şi urmăreşte ca elevii din comunele în care nu există licee sau şcoli profesionale, să beneficieze de cazare gratuită în cadrul internatelor aferente unităţilor de învăţământ pe care vizează să le frecventeze, în vederea continuării studiilor. Dacă o unitate nu deţine posibilităţi de găzduire, elevului i se va deconta cazarea în altă parte, dar suma nu va depăşi plafonul valoric pe care îl practică un internat de stat. Bineînţeles, pentru a beneficia de aceste facilităţi, trebuie îndeplinite condiţii ce ţin de latura socială, respectiv de media generală şi la purtare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago