Handbalistele de la Cetate Deva au pierdut, scor 31-28 (18-10), meciul disputat sâmbătă, în deplasare, cu penultima clasată, CSM Bacău, şi au ajuns la cinci eşecuri consecutive în Liga Naţională. În urma acestei noi înfrângeri, formaţia deveană s-a afundat în subsolul clasamentului şi e obligată să ia în calcul serios lupta pentru evitarea retrogradării.
Şi-au pierdut liniştea
Obligată să câştige la Bacău, pentru a păstra o distanţă liniştitoare faţă de zona periculoasă a clasamentului, Cetate a suferit o înfrângere fără drept de apel. Cu un suflu proaspăt adus de noul tehnician Gabriel Armanu şi cu noua achiziţie Amelia Busuioceanu, echipa moldavă a făcut instrucţie cu Cetate şi şi-a trecut în cont a treia victorie de până acum. Astfel, diferenţa de trei puncte dintre formaţia deveană şi adversara din Bacău s-a redus la un singur punct, în loc să crească la cinci lungimi, aşa cum se preconiza, iar Cetate a fost prinsă în „dansul murdar” pentru evitarea retrogradării.
Golghetera anihilată, echipa inexistentă
Cheia partidei a fost anihilarea perfectă, cel puţin pe parcursul primei reprize, a golgheterei devene Carmen Cartaş, de către defensiva băcăuană. Meciul a început sub semnul echilibrului, iar Cetate Deva a ţinut aproape de adversare în primele 10 minute, scor 5-3. În continuare, Busuioceanu şi Cherecheş au făcut ce-au vrut cu defensiva deveană, marcând gol după gol, iar Sînmărtean a „închis” poarta băcăuană. Prin urmare, scorul a luat proporţii, ajungând la 16-7 în minutul 26 şi 18-10 la pauză. CSM Bacău a avut chiar şi 10 goluri avans (25-15, 29-19), după pauză, şi doar relaxarea din ultimele 10 minute a făcut ca diferenţa de scor din final să fie una decentă, 31-28. (C. Marinuţ)
CSM Bacău-Cetate Deva 31-28 (18-10)
CSM Bacău: Portari: Sîntmărtean, Croitoru; marcatoare: Cherecheş- 11, Busuioceanu – 5, Lazăr – 5, Simion – 5, Şhutska – 3, Toma – 1, Szabo – 1 Antrenori: Gabriel Armanu, Gabriela Manea.
Cetate: portari: Poenaru, Ghila; marcatoare: Cartaş- 13, Toth – 6, Şovar – 3, Bardac – 3, Chitacu – 2, Ghidoarcă – 1. Antrenor: Ion Mătăsaru
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…