Sâmbătă, Alcoolicii Anonimi (AA) din Hunedoara au sărbătorit 16 ani de existenţă a comunităţii. Tema aleasă cu această ocazie a fost „Alcoolul – boală, patimă sau viciu?”.
Oricine poate participa la o şedinţă a Alcoolicilor Anonimi. De obicei, acestea presupun prezentări ale mai multor membri care îşi împărtăşesc experienţa personală legată de alcoolism şi recuperarea lor în cadrul acestui program. Singura condiţie de participare o reprezintă dorinţa de a înceta să mai bei. Nu se percep taxe pentru participarea şi implicarea în acţiunile desfăşurate, deoarece cei din AA se autofinanţează. În prezent, în Hunedoara sunt aproximativ 10 membri în “Alcoolicii Anonimi”. Aceştia respectă cu sfinţenie cei 12 paşi care îi ajută în recuperare. Chiar dacă în judeţul nostru sunt multe persoane care au probleme cu alcoolul, acestea nu recunosc şi nu sunt de acord să intre într-o astfel de comunitate. “A fost greu, am fost internat de mai multe ori şi am fost discriminat de societate. Am aproape 20 de ani de când sunt abstinent şi am reuşit să recâştig încrederea celor apropiaţi”, mărturiseşte Liviu. Cei interesaţi de acest program pot merge în fiecare zi de miercuri şi vineri de la ora 18, la etajul al III-lea al Bibliotecii Municipale din Hunedoara (sediul AA), sau îl pot contacta telefonic pe Liviu, la numărul 0742.88.36.05.
Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…
In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…