Categories: Editorial

Alegerile au trecut. Cine a câştigat, cine a pierdut?

Câteva concluzii pe care le putem trage în urma alegerilor locale. Prima este că nici judeţul Hunedoara n-a făcut excepţie de restul ţării. Oamenii au votat masiv candidaţii USL, aşa că uniunea, aflată pe val, mai ales după ce a ajuns la guvernare, a luat grosul voturilor.
Totuşi, faţă de restul judeţelor, la noi,  PDL, care a mers în alegeri sub sigla USP, a obţinut un scor de aproximativ 22 la sută, deci mai mare decât media pe ţară a acestui partid. Astfel, PDL a reuşit, de pildă, să ia şapte mandate în consiliul judeţean, să câştige primăriile a două mari municipii – Petroşani şi Hunedoara – a unui oraş, Petrila, să-şi conserve primarii de comune pe care i-a avut şi să-şi adjudece numeroase mandate de consilieri locali. La rândul său, UNPR, formaţiune politică inexistentă acum doi ani, a reuşit să obţină patru mandate de consilieri judeţeni, să câştige primăria unui oraş, Geoagiu şi să obţină numeroase mandate de consilieri locali. Privind, deci, la rece lucrurile, nu este chiar dezastru pentru PDL în judeţul nostru, având în vedere contextul în care s-au desfăşurat aceste alegeri. Cât despre UNPR, partid înfiinţat cu doi ani în urmă, Mircia Muntean, Mihail Rudeanu şi uneperiştii lor pot fi mulţumiţi de scorul obţinut. Cum la fel pot fi mulţumiţi Haralambie Vochiţoiu şi PP-DD, partid care a realizat la noi în judeţ, al doilea scor la nivel naţional, după cel obţinut în Capitală.
Dacă vorbim de structura consiliului judeţean, preşedintele Mircea Moloţ poate să stea liniştit, USL având aici asigurată majoritatea simplă, care-i permite, pentru început, alegerea vicepreşedinţilor pe care şi-i doreşte, iar în continuare, trecerea fără probleme a hotărârilor iniţiate. Ceva discuţii şi frecuşuri vor fi, probabil, la hotărârile care trebuie adoptate cu două treimi din voturile aleşilor, dar la experienţa lui Moloţ ca preşedinte de consiliu judeţean, cu siguranţă, va găsi el argumentele potrivite ca să-şi atragă numărul de voturi necesar.
Cum spuneam, un scor bun a realizat în judeţ PP-DD, tot o formaţiune inexistentă cu doi ani în urmă. Acest partid s-a situat, cu aproximativ 12 la sută din totalul sufragiilor, pe locul al treilea la nivel de judeţ, după cele două alianţe politice, USL şi USP. Chiar dacă n-au câştigat nici o primărie, cei de la PP-DD au reuşit să obţină patru mandate de consilier judeţean şi 89 de mandate de consilier local. Culmea este că în nouă localităţi, unde este egalitate perfectă în consiliile locale între USL şi USP, consilierii PP-DD vor fi cei care vor înclina balanţa într-o parte sau alta.
Aceasta fiind situaţia după alegerile locale, urmează să vedem cum vor evolua lucrurile până la toamnă, când va avea loc “bătaia peştelui”, adică, alegerile parlamentare.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Despte independenti de ce nu pomeniti absulut nimic. Nu au banii si influenta partidelor?

    Reveniti cu un articol si informati cetatenii si despre optiunea legala numita independent politic!

    Asa ar face un profesionist

  • Domn' Lepadatu, de ce nu mai editezi nimic? Doar nu esti in concediu. Vezi ca dl. deputat Veniamin Blaga, dupa o deviere (viraj) la stanga, iar s-a regasit in idealurile de dreapta. Io cred ca ar fi ceva de analizat.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…

8 ore ago

Bulina neagră

Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…

8 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…

8 ore ago

Invazie de fake news pe rețelele de socializare. Utilizatorii sunt manipulați ca la carte de indivizi fără scrupule

Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deo­sebească o…

8 ore ago

Au ars ca torțele!

Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…

8 ore ago